Coenzima Q10: tot ce trebuie să știi despre acțiunea sa anti-aging

Este supranumită „elixirul tinereții fără bătrânețe”. Se află în topul ingredientelor vedetă din industria cosmetică. Foarte multe femei o caută atunci când aleg o cremă anti-aging. Dar puține știu într-adevăr ce este coenzima Q10 și care este rolul ei în lupta contra procesului de îmbătrânire.

Coenzima Q10 este o substanță liposolubilă, numită și ubiquinonă, pe care toate organismele vii – oameni, animale, plante – o secretă în fiecare celulă. Coenzima Q10 este implicată în producția de energie la nivel celular. Fără această substanță, celulele nu ar avea suficientă energie pentru a supraviețui.

Ce este coenzima Q10?

Coenzima este o moleculă non-proteică a unei enzime, catalizatorul principal al majorității reacțiilor biochimice din organism. Coenzimele sunt de fapt co-factori de care depind enzimele pentru a-și îndeplini funcțiile în organism. Așadar, coenzima Q10 este o substanță vitală, fiind indispensabilă pentru activarea a cel puțin trei enzime esențiale în producerea de energie la nivelul mitocondriilor, micile „uzine” unde se fabrică energia celulelor.

Ficatul și alte țesuturi ale organismului pot sintetiza coenzima Q10. Însă totul are loc în cadrul unui proces foarte complex, care necesită 17 etape. Pentru început este nevoie de prezența unui aminoacid – tirozina, apoi sunt necesare încă 8 vitamine (cele din grupul B și vitamina C) și mai multe oligoelemente. Dacă unul sau mai mulți nutrienți lipsesc, atunci biosinteza coenzimei Q10 este compromisă.

De ce avem nevoie de coenzima Q10?

Capacitatea organismului de a produce această substanță importantă scade odată cu înaintarea în vârstă. Și asta chiar mai rapid decât ne-am putea imagina. Producția naturală a coenzimei Q10 începe să se diminueze după vârsta de 25 de ani, atingând o rată scăzută cu 25% la 50 de ani și de peste 60% până la 80 de ani. Apoi nu trebuie să uităm câteva aspecte importante: cu cât organismul consumă mai multă energie, cu atât are nevoie de mai multă coenzima Q10. Stresul, expunerea la soare reduc de asemenea nivelul coenzimei Q10 din organism. Din păcate, aportul alimentar nu ne este de prea mare ajutor, întrucât coenzima Q10 se găsește, în cantități mici, într-o gamă redusă de alimente: carne de vită, organe (inimă, ficat, rinichi), sardine, macrou, ton și arahide.

Prin urmare, cei mai mulți dintre noi – femei și bărbați deopotrivă – avem niveluri scăzute de coenzima Q10 în organism. Primele semne devin vizibile la nivelul pielii, deoarece coenzima Q10 susține producția de colagen și elastină. În lipsa acestor elemente, pielea își pierde din fermitate, elasticitate și tonus.

Cum a ajuns faimoasă coenzima Q10?

Coenzima Q10 a fost descoperită relativ recent, în anul 1957, când dr. Frederick Crane (Wisconsin) a izolat-o în mitocondrii provenind de la inimă de vită. În anul următor a fost stabilită formula moleculară precisă a coenzimei Q10. Spre mijlocul anilor ’60, profesorul Yamamura, din Japonia, a utilizat pentru prima dată în scop terapeutic coenzima Q7 (asemănătoare coenzimei Q10) pentru a trata pacienți cu insuficiență cardiacă. În 1972, s-a demonstrat că deficitul coenzimei Q10 este strâns legat de bolile cardiace. La mijlocul anilor ’70, japonezii au sintetizat coenzima Q10. Iar începând din 1980 până în prezent, numeroase studii au dovedit valoarea coenzimei Q10 în numeroase boli. Nici industria frumuseții nu a rămas mai prejos, iar odată cu demonstrarea proprietăților antioxidante ale coenzimei Q10, aceasta a început să fie promovată ca ingredient activ în cosmeticele de lux.

Coenzima Q10, mai eficientă administrată intern

În industria frumuseții, coenzima Q10 este nelipsită din produsele de îngrijire a pielii. Numai că utilizarea topică are un inconvenient major. Aplicată pe piele, coenzima Q10 se concentrează în special în sebumul produs de glandele sebacee. În schimb, administrată intern sub formă de supliment alimentar, coenzima Q10 susține frumusețea pielii din interior.

Un studiu realizat, în 2004, de laboratoarele Functional Food Research Labs și H&BC Research Labs, aduce dovezi incontestabile asupra faptului că un supliment nutritiv cu coenzima Q10 poate îmbunătăți semnificativ aspectul pielii. Participantele la studiu au primit o doză zilnică de 60 mg coenzima Q10, iar după doar 2 săptămâni s-au constatat următoarele rezultate: reducerea cu 33% a zonele afectate de riduri, diminuarea volumului ridurilor cu 38% și a adâncimii fiecărui rid cu 7%. Autorii au ținut să precizeze că aceste rezultate sunt comparabile cu cele obținute în cadrul studiilor privind aplicarea topică a coenzimei Q10. Totodată, cercetătorii au subliniat că această coenzimă stimulează sinteza colagenului, prevenind pe de o parte apariția ridurilor, iar pe de altă parte diminuându-le pe cele deja formate. În plus, furnizează celulelor energia necesară procesului de regenerare a pielii.

În ceea ce privește acțiunea antioxidantă, trebuie evidențiat un lucru esențial: coenzima Q10 are o structură asemănătoare cu cea a vitaminei E, dar efectul antioxidant al coenzimei este de două ori mai puternic. Dar cele două vitamine lucrează foarte bine împreună. Este ceea ce demonstrează un studiu clinic, în cadrul căruia s-au administrat câte 50 mg de vitamina E, coenzima Q10 și seleniu, în asociere cu utilizarea topică de cosmetic bio. După 15-30 de zile de tratament, s-a constatat o creștere semnificativă a coenzimei Q10 și vitaminei E, deopotrivă, atât la nivel sangvin, cât și în stratul cornos al pielii.

Beauty Help, elixirul tău de frumusețe

Beauty Help, nutricosmetic premium, îți furnizează 30 mg coenzima Q10 zilnic. Produsul conține ingrediente din nutricosmeticele de lux: colagen bioactiv hidrolizat, acid hialuronic, ceramozide, resveratrol, astaxantină, vitamina C și E, coenzima Q10, MSM.

Beauty Help este un supliment alimentar sub formă de pudră pentru shake-uri. Are gust plăcut de căpșuni și se administrează dimineața în amestec cu iaurt, suc natural sau ceai.

Surse:

  • livestrong.com/article/517238-do-coq10-supplements-improve-skin/
  • ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3583891/#R100
  • ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/14695946/