Pielea, adevăruri incredibile

Cântărește între 3 și 4 kg. Reprezintă 7% din greutatea corpului. Se întinde pe o suprafață de circa 1,5 metri pătrați. Este alcătuită din peste 300 de miliarde de celule. Este foarte rezistentă, dar la fel de sensibilă în cazul unor dezechilibre. Ați ghicit? Vorbim despre piele, interfața organismului nostru cu mediul extern, un adevărat scut de protecție de care depinde nu doar sănătatea noastră fizică, ci și cea psihică. Întrucât aspectul pielii contribuie la formarea imaginii de sine și a încrederii în forțele proprii.

Am căutat adevăruri mai puțin cunoscute, dar certificate de specialiști, astfel încât, atunci când te privești în oglindă, să fii recunoscătoare că ai o piele frumoasă și să ai grijă de ea.

  • Denumirea științifică pentru piele este țesut cutanat.
  • O piele sănătoasă conține 13% apă.
  • Pielea se regenerează la fiecare 28 de zile, timp în care se elimină celulele moarte. Astfel, până la vârsta de 70 de ani, o persoană pierde până la 48 de kilograme de piele moartă.
  • Fiecare centimetru pătrat de piele umană conține 50 de milioane de bacterii. În zonele uleioase ale tenului, numărul poate ajunge până la 500 de milioane de bacterii.
  • În condiții de vreme caldă, glandele sudoripare din piele pot produce până la 3 litri de transpirație într-o zi.
  • Atunci când te tai cu o coală de hârtie, senzația de durere este atât de puternică deoarece rana sângerează foarte puțin spre deloc, și receptorii responsabili cu durerea sunt expuși la aer.
  • La vârsta adultă, femeile sunt mai predispuse la acnee comparativ cu bărbații. O femeie adultă din 20 suferă de acnee, față de un bărbat din 100. Cea mai mare incidență a acneei se înregistrează în adolescență: patru din cinci adolescenți suferă de acnee.
  • Fiecare fir de păr de pe corp este prevăzut cu un mușchi mic atașat. Acești mușchi se numesc pili. În cazul unor stimuli, cum ar fi starea emoțională, pilii ajută părul să se ridice. Aceasta este senzația cunoscută ca „piele de găină“.
  • Pielea are aproape 300 de miliarde de celule.
  • Ai observat că pielea bebelușilor își schimbă culoarea în primele luni de viață? În aproximativ 6 luni se definitivează culoarea permanentă a pielii.
  • Pigmentul pielii se numește melanină. Cu cât pielea e mai închisă la culoare, cu atât posedă o cantitate mai mare de melanină. Melanina se găsește de asemenea în păr și în iris.
  • Unghiile și părul sunt anexe ale pielii și sunt alcătuite din aceeași substanță: keratina.
  • Nu transpirația în sine are miros neplăcut, ci bacteriile prezente pe piele, în contact cu transpirația, generează reacții chimice ce emană miros.
  • Știai că aspectul pielii poate fi influențat și de starea sufletească? Atunci când ne stresăm și nu găsim bucurie în ceea ce facem, pielea este mai uscată și ternă.
  • Consistența pielii este moale, dar se poate schimba odată cu vârsta și sub influența factorilor interni și externi. Alimentația, hidratarea, un stil de viață sănătos, sportul, expunerea la soare cu factor de protecție, toate sunt elemente care mențin pielea mai mult timp tânără și, mai ales, sănătoasă.

Ajută pielea din interior, prin redarea fermității, elasticității și luminozității. Secretul este Beauty Help!

Consumă Beauty Help, shake premium cu ingredinte prețioase pentru piele: colagen, coenzima Q10, acid hialuronic, ceramozide, resveratrol, vitaminele E și C.

Ai întrebări legate de îngrijirea tenului sau de machiaj? Lasă-ne întrebarea ta în comentarii la acest articol, iar Irina Mincă, make-up artist și beauty consultant, îți va răspunde aici sau într-un articol viitor!