Pielea, oglinda emoțiilor noastre

Ne înroșim din cap până-n picioare atunci când ne aflăm într-o situație stânjenitoare. Tuturor ni se face pielea de găină când ceva ne impresionează foarte tare. Toate organele corpului nostru reacționează, direct sau indirect, la emoții, sentimente și stări interioare, mai intense sau mai puțin intense, în funcție de evenimentele prin care trecem zilnic. Pielea este însă unul dintre cele mai sensibile organe și nu o putem controla atunci când vine vorba despre exteriorizarea emoțiilor. Indiferent de voința noastră, ea scoate la suprafață multe din trăirile noastre interioare. Este o oglindă în care se reflectă uneori și ceea ce dorim să păstrăm doar în suflet. Mai mult decât atât, pielea este și un fin barometru al stresului și trăirilor negative. Nu de puține ori se întâmplă ca suferința psihică să răzbată și prin piele. Așa se face că multe boli dermatologice (eczeme, acnee, psoriazis, vitiligo, zona zoster) sunt în strânsă legătură cu diverse probleme emoționale.

Dintotdeauna am avut probleme cu coșurile, își amintește Cristiana, 44 de ani. Dar după terminarea facultății, când am început să lucrez, pielea mea a devenit grasă, iar acneea din ce în ce mai severă. Am încercat tot felul de soluții, dar fără rezultate pe termen lung. Aveam un job cu multă responsabilitate, numeroase deplasări în interes de serviciu și enorm de mult stres. După 10 ani în care am trăit într-un ritm amețitor, am schimbat radical direcția. Am învățat să trăiesc pentru mine și cei doi copii ai mei, am făcut din pasiunea pentru sport un mod de a-mi câștiga existența, mă bucur de o viață sănătoasă și nu în ultimul de o pielea normală, am scăpat de aspectul lucios al tenului și de coșuri. Ce s-a întâmplat? Am decis să fiu fericită.
Vezi și mărturia Ștefanei, 24 de ani, despre cum a reușit să învingă acneea.

Legătura dintre piele și creier

Numeroase studii au demonstrat impactul emoțiilor asupra pielii. Totul provine din faptul că „există o legătură între piele și creier”, afirmă Tedd A. Grossbart, psiholog la Harvard Medical School, autorul lucrării „Skin Deep: A Mind-Body Program for Healthy Skin“. Conexiunea creier-piele debutează din primele stadii ale evoluției fiecărui individ. Cercetătorii afirmă chiar că pielea și creierul sunt într-un fel frați gemeni, pentru că în stadiul embrionar, celulele acestor două organe încep să se formeze din aceeași zonă. Apoi, pe tot parcursul vieții, creierul și pielea rămân în strânsă relație: dacă unul semnalează un pericol, celălalt intră în alertă pentru a-l apăra. Pielea reacționează asemenea unui magnet în situații de stres, atrăgând o mare cantitate de radicali liberi în epidermă, cu consecințe negative asupra capacității de regenerare și detoxifiere. Astfel se explică de ce stresul cronic ne îmbătrânește înainte de vreme sau de ce se află la originea unor boli de piele. Eczemele și psoriazisul sunt cele mai frecvente probleme cutanate declanșate de stres.

Atunci când avem de-a face cu o emoție puternică, pielea se comportă ca un copil hiperactiv. Se manifestă zgomotos, incontrolabil și greu de înțeles. Utilizează un limbaj propriu pentru a scoate la iveală ceea ce se întâmplă în interiorul nostru. Explicația: neuropeptidele – substanțe neuromodulatoare care reglează atât somnul, unele procese cognitive precum învățarea, cât și emoțiile – intervin asupra pielii făcând-o mai sensibilă și mai reactivă. Tot din cauza stresului se produce pierderea transdermică de apă, ceea ce provoacă deshidratarea pielii și grăbește apariția ridurilor.

Este foarte dificil sau, mai bine zis, chiar imposibil de a separa emoțiile de ceea ce se întâmplă cu pielea“, subliniază Laurent Misery, dermatolog francez, specialist în axa creier-piele, cercetător în cadrul Centrului Național de Cercetare Științifică.„ Uneori, nici măcar nu este nevoie de medicamente pentru a rezolva unele probleme de piele, sunt suficiente doar relaxarea, meditația sau pur și simplu acceptarea emoțiilor și stărilor cu care ne confruntăm”.

Frumusețea vine din interior!

De ce arată bine o femeie care se simte bine în pielea ei? Pentru că este fericită, împlinită, optimistă, încrezătoare. Această stare se poate vedea la propriu și pe piele, fiindcă tenul ei radiază de sănătate și vitalitate. Dar la fel cum are nevoie de liniște și relaxare, pielea trebuie susținută din interiorul organismului cu nutrienți esențiali pentru frumusețea sa. Tocmai de aceea a apărut un nou trend în industria frumuseții: nutricosmeticele.

Beauty Help este un nutricosmetic premium, primul produs multifuncțional de frumusețe, care hrănește și restructurează textura pielii. Cu o formulă complexă 9-în-1, Beauty Help conține cele mai bune ingrediente din nutricosmeticele de lux, care fac ca pielea ta să arate și să se simtă mai bine. Administrat sub formă de shake sau în amestec cu suc de fructe, Beauty Help asigură o îngrijire profundă a pielii, cu efect susținut de „beauty from inside” (frumusețe din interior).

Surse:

  • webmd.com/beauty/features/mind-skin-health-connection
  • ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2030286
  • psychologytoday.com/blog/skin-deep/201001/the-emotional-impact-skin-problems
  • psychologies.com/Beaute/Visage/Soins-du-visage/Articles-et-Dossiers/La-peau-revelatrice-d-emotions