Sânii s-au tonifiat după Beauty Help, iar vergeturile de pe mâini s-au redus

Bună! Sunt Carmen și am 39 de ani. În urmă cu 4 luni am început să consum Beauty Help cu dorința de a ameliora calitatea pielii după o operație de Gastric Sleeve și 44 kg pierdute. Modul de administrare sub formă de shake-uri a fost parcă pentru mine (eu obișnuiesc să beau apă când mă trezesc, așa că nu am ratat să iau nicio zi), iar gustul de căpșuni foarte plăcut și răcoros.

La finalul acestei perioade pot spune că Beauty Help și-a făcut treaba, pielea este vizibil mai luminoasă, celulita mai puțină, vergeturile s-au redus, elasticitatea și fermitatea sunt mai bune. În această perioadă, de regulă eram răcită, dar datorită conținutului mare de vitamina C, imunitatea mi-a crescut și n-am mai răcit. De asemenea, durerile articulare s-au redus și am scăpat de balonări.

Calitatea pielii s-a mărit cu siguranță, iar cel mai bun efect și mai vizibil este la sâni. După mulți ani am putut în sfârșit să ies din casă fără sutien, deoarece pielea a devenit mai elastică și pieptul este mult, mult mai ferm.

O mare parte din aceste rezultate le speram, le așteptam, însă cea mai mare surpriză a venit oarecum neașteptată, nebănuită. Mă refer aici la pielea scalpului. De la vârsta de 15 ani am fost diagnosticată cu dermatită seboreică. Afecțiune pe care am ținut-o sub control până în urmă cu 3 ani cu diverse metode naturiste sau/și produse farmaceutice. După operația de micșorare de stomac, nimic n-a mai funcționat. Timp de 3 ani m-am confruntat cu mâncărimi ale scalpului, coji, bubițe și căderea masivă a părului. După 3-4 zile de Beauty Help, bubițele au început să dispară și scalpul a căpătat un aspect normal, sănătos. Aproape că nu mi-a venit să cred, parcă așteptam ca problemele să reapară. Au trecut 4 luni de Beauty Help plus 2 săptămâni de când nu mai consum, iar pielea capului meu este tot sănătoasă, în plus, părul nu mai cade și au apărut multe firicele noi. Recomand cu încredere Beauty Help! Mulțumesc, Beauty Help!

DisclaimerRezultatele reflectă experiența individuală a consumatorilor cu produsul nostru, iar rezultatele pot varia de la caz la caz.